Asaltul final al modernităţii: ţăranul şi bijuteriile sale, două capre şi o vacă

Mar 3rd, 2013 | Categorie: Editorial

Stau pe marginea creierului si-mi privesc perplex organul suprem al gandirii de parca nu ar fi ar meu. Stau si privesc in mine hamletian, cu creierul in mana – to be or not to be – la analiza, dar parca ma analizeaza el pe mine, si ma fixeaza ca un securist in ochi. Emigrez in mine si ma fac mic de frica,  el devine mare ca un deal. Mi-e frica sa nu cad in circumvolatiuni, care ca niste crevase, isi casca prapastiile pulsand.

de Mircea FILIMON

Foto - Petre Badica

Foto – Petre Badica

In realitate imbatranesc, pur si simplu. Conexiunile cerebrale sunt tot mai lente, si am nevoie, cred de un electrician sa-mi schimbe niste sigurante, sa-mi lege ceva fire. Il cobor in mine pe nas, cu o franghie, pe electrician care ca un caine de vanatoare ajunge la cap, dresat cu miros de creier. Acolo gaseste parti mici de desert pietrificat si o crusta subtire de zgura pe alocuri. Electricianul sta cocotat pe creier ca un hornar pe prada sa, si imi face electosocuri pe neuroni, direct, cu ce e mai rau astazi- cu litere, cu cultura. Imi administreaza si cocteiluri de energizante, pastile. Nimic.  Creierul arata ca un cimitir cu pixeli, conserve in sos de viu, clisee, foldere, anxietati si ram-uri ruginite dar asta am aflat mai tarziu, ca doctorul nu mi-a spus-o in fata, probabil se temea sa nu innebunesc.

La dracu, creierul constipat nu mai dadea semne vitale – medicul electrician a fugit de frica – parca era mort, medici urlau pe margine: il pierdem, il pierdem!! Eu imi simteam sentimentele confuze care se loveau cap in cap, ca berbecii la imperechere. Amintirile pozau goale ca fotomodelele poate,… poate – nimic!. Cineva spune cu voce slaba, parca rusinat sa nu-l auda nimeni: chemati un taran. Oricum nu mai are mult…asta apare cu cismele de guma pline de balegar, si niste pene in cap peste palarie, ca tocmai taiase o gaina, cu pantalonii rupti direct de marele creator de moda louis bidon.

Fluiera o melodie taraneasca: ti-as de un tractor, ti-as da un tractoor – mare cat inima ta. Nebarbierit, cu camasa descheiata parea un apostol vizionar, sarac, crescut direct din pamant, ca un prun noduros. Taranul avea cu el nelipsitele sale bijuterii, vreo doua capre, oi, si o vaca care se misca ca o fata la poarta ai noua. Se simteau adieri suave de putoare de oaie, frunze uscate, versul Cosanzenei-Vaci era ca o chemare de corn, vaca avea diplomatul plin de mostre cu iarba si miros de trifoi, de la piept vaca scoase englezeste o sticluta metalica lustruita in care avea apa proaspata de izvor, si ma stropi ca la exorcist. Creierul stranuta de parca era Alba ca Zapada cu maru-n gat. Neuronii primira curent electric ca becurile fericite in Epoca de Aur. Totul redevenea acea uzina perfect functionanta si ma simteam sigur pe mine, usor si vindecat de necroza moderna.

Cine s-ar fi gandit ca taranul si natura lui sa ma reanimeze in halul asta. Cand cascai ochii mai bine vazui pe Dumnezeu care statea pe scaun, in camera cu mine. Eu ma gandesc, Doamne deci esti TU, care faci minuni. El ma priveste si simt lumina pe dinauntru corpului cum ma strabate. Spune doar atat: din cand in cand, si pleaca. In camera ramane un miros fin de iarba cosita si brad aspru.

 

 
Tags: , , , , , , ,

Leave a Comment

CAPTCHA
*