Distrugerea satelor în comunism: „din straturile de ceapă au răsărit blocuri noi pentru ţărani”

Mar 12th, 2013 | Categorie: Editorial

Cand avalansa comunista a ajuns si in satul meu, pusa pe demolat si sistematizare, in gradinile oamenilor au inceput sa rasara blocuri. Oamenii astia erau tarani si vedeau stupefiati cum din straturi nu le mai rasare ceapa, ci ziduri de beton.

E multa vulgaritate in limbajul taranilor la nervi, proportionala cu disperarea.

de Mircea FILIMON

Foto: Raul Cazan / www.2celsius.net

Foto: Raul Cazan / www.2celsius.net

 

Injurarea Dumnezeilor comunistilor a fost, o vreme, la mare trecere.

Ceausescu ameninta cu sistematizarea beat de fantezii lugubre.

As vea sa redau, in memoria iubaretilor de acum, nostalgici dupa comunism tensiunea apocaliptica la care era supus taranul la acea vreme.

Satele deveneau forturi de munca, cu blocuri in care bucataria era comuna si sapele ori topoarele stivuite la parter. Intr-un cuvant se realiza un control asupra comunitatii, mult mai eficace si mai ieftin decat controlul asupra fiecarui individ in parte.

 

Noi eram copii

 Fara colinde, hore, cu biserici formale, unde nu se propovaduia smerenia sufletului, ci doar dogme si indemnuri la a fi supusi. Tineam multe posturi dar nu dupa calendar, ci unele impuse de foametea din comunism. Fara traditiile care legau taranul de spiritul vechi si il pastrau curat in fata vremurilor. Si acum taranii merg la biserica imbracati frumos ca la lansarile de moda, dar apoi se opresc la cealalta biserica importanta, crasma, ca niste adevarati sabotori spirituali.

M-amintesc de tiganii sau de fostii detinuti, reciclati in zidari harnicuti, pe dracu. Jumatate beti sau pur si simplu satui sa lucreze pentru a spori avutia „intregului popor”, injurati de zecile de sefi care ii presau si roiau in jurul lor, zidurile le ieseau strambe, blocurile erau gata sa se surpe. Cimentul era vandut pe tuica ieftina.

De atunci a ramas expresia „ai facut un lucru romanesc”, adica de mantuiala.
Noi eram copii Epocii de aur si ne jucam printre zidurile deloc aurite. Pentru artistul taran care sculpta pamantul cu sapa si picta brazde ruginii cu coasa, vederea acestor blocuri inspaimanta retina. Vedea naruindu-i-se habitatul sau secular.

Noi, copiii, stricam, pe inserat, comunismul pe care aia il construiau ziua. Pe noi nu ne batea nimeni. Nefiind mai nimic de furat, de ciuda daramam tot ce se putea, de parca zidurile ascundeau trupuri frumoase de Ane care cantau ca niste sirene din ziduri, chemari hormonale de amor.

Partizani si sabotori.

Fiecare Troia are calul ei

Foto: Raul Cazan / www.2celsius.net

Foto: Raul Cazan / www.2celsius.net

 

Dar, atunci, noi eram prea mici. Tot ei castigau infigand chirurgical bisturiul in coasta noastra, de tot satul parea invadat de Christosi insangerati care mergeau trist purtand in spate crucea lor, cu care sapau la cucuruz. O data, o singura data, am gasit planurile de constructie ale blocului care urma sa fie inaltat si cu o placere sadica le-am dat foc si am prajit slanina cu tepusa, la flacara. Am intarzit lucrarile un timp si comunistii au pus o usa metalica la intrare. Dar fiecare Troia ere calul ei, asa ca seara faceam din nou expeditii de cucerire pe ziduri.

Intr-un tarziu blocul a fost terminat, inaugurat si vreo trei caini bagabonti si-au facut cuib in el. Oricum avea doar zidurile exterioare, in rest mai nimic inauntru, nici finisaje, nici macar usi. Caramida din interior a fost, usor-usor, furata si a ajuns sa paveze cocinile taranilor, tarani care devenisera legiunea XIII Gemina demolatoarea.

Eu marturisesc ca si acum mi-i frica, cand intru in blocuri comuniste.

 
Tags: , , , , , , ,

Leave a Comment

CAPTCHA
*