Libertatea de a căuta pe Dumnezeu

Mai 31st, 2013 | Categorie: Antiprestigiu, Editorial

Soare. Cald si fara nici un gand. Nu cred in nimic, nu am nevoie de Dumnezei. Viu, ca de obicei, ma duc la baie la Mures. Nu cunosc piscina, nu pot crede ca cineva a prostit apa si a bagat-o ca la zoo intr-o cavitate de beton.

Moarta si tacuta, drogata puternic cu clor, sclava omului modern, care e si el sclavul betonului din orase. Cine a inventat orasul? Cine a inventat omul? Acest om?

Muresul ma primeste ca pentru spectacol, deosebit aranjat, meticulos, curat, cu soare sus si loje de nisip pe margine.

mures.bunde Mircea FILIMON

foto: Petre Bădică

 Imi topea gandurile intr-un flux pozitiv, intens energetic. Era viata. Nu mai judecam cu capul, creierul era conectat la univers. Judecam cu universul si natura imi fosgaia pe sub piele si parca pielea mi se misca libera in vant ca hainele femeilor puse la uscat pe sarma.

Sunt atat de mandru de Muresul meu incat sunt fericit. Nu de racoarea aia placuta care o da contactul cu apa, ci de sentimentul acela tainic al fericirii mistice; cand ma apropiam de apa aveam acelasi sentiment de parca ma apropiam de Craciun,  de pasti, de renastere, de o parte a acelui Dumnezeu care il cautam toata viata. Dumnezeu e iubirea cea Mare.

Omul e ura cea mica. E greu sa-i unesti, dar cand se intampla, oamenii fac lucruri minunate si aparent imposibile. Dumnezeu e absolut. E peste tot si in toate, in natura procentul de divinitate e mult mai mare decat intre betoanele cenusii.

Pentru copilul din mine, care nu gasea nimic in biserica satului, mai nimic, decat frigul zidurilor pictate cu niste sfinti barbosi si tristi, amestecul asta de frig, tristete si foame ma transforma intr-un ins nefericit si nu aveam dreptul la intrebari, pentru ca intrebarile sunt tabu, si taranii daca ii intrebi ceva de Dumnezeu, se uita la tine ingroziti si zic apasat, ca ai grija ce zici, ca Dumnezeu te bate.

Mult timp si multa umilinta mi-a trebuit pana sa-mi inteleg viata. Sa inteleg singur ca Dumnezeu era acolo, pe malul apei. Era cu mine. Pamantul e o biserica divina, care umbreste toate bisericile facute de om. Miracolul, nepatrunsul, lumina si adevarul, iubirea, le-am invatat singur, in spectacolul asta total care este viata. Pana in acest moment omenirea nu a fost capabila sa dea ceva mai important pe plan spiritual decat pe Dumnezeu. Sau poate nu exista ceva mai bun.

Asta e. Ma duc acum la Mures si vad totul altfel, am o gramada de ganduri, mai bune, si animalul din mine e imblanzit. Cu iubire.

 
Tags: , , , , , , , ,

Leave a Comment

Imagine cod de securitate
*