Fiecare român poartă în raniță ghioaga de cioban

Sep 23rd, 2013 | Categorie: Editorial, La obârşii

Undeva pe malul apei era corpul meu, singur in noapte pescuindu-si sufletul. Carnea e facuta din aceleasi elemente, pamant si apa, iar sufletul avea lumea lui, il simteam in mine ca pe ceva aparte.

Carnea ne poarta sufletul care creste o data cu noi si se hraneste doar cu priviri, ca o icoana. Si energie pozitiva. Cand corpul moare acea energie inchegata mistic se elibereaza din noi, ca o a doua nastere.

Ca o muzica.

SAMSUNGde Mircea FILIMON

Era cald si noapte si o muzica vesela imi trezea urechile amortite de tacere. Undeva aproape era o nunta  taraneasca si oamenii se bucurau de viata. Muzica populara inchide ceva tainic in ea, fiind muzica saracilor, a maselor largi, reuseste sa niveleze dureri ascunse si tristeti. Saracia se uita in momentele acelea. Vibratiile curg in sufletul care se simte inundat de viata si taranul care inoata in greutati, cocosat de dureri, sare la joc si se invarteste mandru. Muzica e un drog sublim care il face sa viseze la lumi mai bune, pline de sanatate.

Motocositori, tractoare, motopompe si drujbe care mugesc turate, pline de sanatate si combustibil, toate in capul lui. Asa arata Raiul la tarani. A doua zi din nou, dupa nunta, se scoala mahmur si isi pune fata nebarbierita, pantalonii rupti, si in bratele nervoase, arma cu tarie: sapa.

Stateam la Mures cu firul in apa, conectat la tacerea lina a apei. Muzica parca se canta singura sau o cantau oamenii, nu mai intelegeam nimic. In mine se ridicau mii de stramosi, care urlau salbatic si dansau chiuind, chiar daca eu stateam ca o statuie.

Numai doina e rupta din durere, dar la nunta nimeni nu plange. Toti vreau fericire si alcool. Nu reuseam sa prind nimic, nimic pestii erau probabil pe undeva adunati ca pocaitii in taina si ascultau si ei cu urechile ciulite muzica ciudata a oamenilor. Muzica parea aproape de mine ca o fecioara in port popular, decoltata si cam disponibila. Ii simteam corpul de sunete zvacnind peste pielea mea. Fecioara nebunatica venea in valuri invada totul si curgea prin urechi pana la picioare ca un curent electric.

Sunetele vietii ma trezeau din animalul nocturn si ma tranteau fara sa vreau in omul de toate zilele. Brusc ma simt ca un cioban, cu un caine alaturi, umbra mea fidela si un cârd de ganduri care behaiau ca niste oi curioase. Muzica ma silea sa ma casatoresc si eu cu viata. Tarziu, sunetul se topi de caldura diminetii, din Mures se ridicau aburi vii. Cineva imi spunea ca-s sufletele inecatilor care pleaca la cer.

Pleca-i si eu fara nici o directie.

Citeste de acelasi autor:

Mama

Copilăria rămâne Paradisul pierdut

Prietenia câinelui, mia sinceră decât a omului

Mărturia unui român plecat de acasă – de ce nu pot iubi Italia

Eu cred că moartea s-a născut la sat

 Libertatea de a căuta pe Dumnezeu

Mai am ceva de greșit – să mă nasc

De ce iarna nu e ca vara. Un copil de pe malul Mureșului a găsit răspunsul

 

 

 
Tags: , , , , , , , ,

Leave a Comment

CAPTCHA
*