Este aceasta o agresiune sexuală? Un protestatar sărută un polițist (foto)

Dec 15th, 2013 | Categorie: Abuziv, Editorial

Ceea ce în prima instanță s-a dorit a fi un simplu sărut oferit de un protestatar unui ofițer de poliție a devenit agresiune sexuală.

Luna trecută, Nina de Chiffre a participat la un protest față de demararea unor lucrări pentru realizarea unei linii de tren de mare viteză la Torino când a decis să sărute pasional casca unui polițist care asigura ordinea. Deși inițial gestul a fost văzut ca unul pacifist, ulterior poliția și tânăra i-au dat o nouă interpretare.

foto - AP

foto – AP

De Chiffre a psus ulterior că a fost vorba de un act de sfidare menit să arate nemulțumirea ei față de poliție și de prezența ei masivă la protest. Secretarul general al poliției italiene a declarat, la rândul său, că a depus plângere penală împotriva gestului tinerei. „Dacă polițistul ar fi sărutat-o el pe gură pe tânără nu ar fi fost agresiune? Dacă polițiștii s-ar fi apucat să sărute tinere la întâmplare ar fi început al treilea război mondial”, a spus reprezentantul poliției.

Altfel, manifestatia din Piata Universitatii de la București a adunat circa două mii de persoane duminica pana la ora 18.00 si a dus la confruntari cu jandarmii, dupa ce protestarii au blocat traficul.

Ei au venit cu steaguri şi pancarte cu mesajele „Parlament penal fugi de tribunal”, „Parlamentarii României, teroriştii democraţiei”, „Parlament penal + Guvern corupt = stat vândut”, „România, frumoasa adormită” şi „Nu vă atingeţi de SRI, sunt singurii care ne ascultă”. „Politicienii, pentru o corporaţie, bat oameni nevinovaţi”, scrie pe o altă pancartă făcându-se referire la protestele de la Pungeşti faţă de amplasarea în zonă a primei sonde pentru explorarea gazelor de şist, de către compania americană Chevron.

de Andrei Fendi

Totodată, protestatarii au scandat: „Uniţi salvăm toată România”, „De Crăciun şi Revelion fără Ponta şi Chevron” şi „Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu”.

 
Tags: , , , ,

Leave a Comment

CAPTCHA
*