Oficial. Începe anchetarea Laurei Codruța Kovesi

Oct 12th, 2016 | Categorie: Controverse, Editorial

kovesConsiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost notificat în legătură cu “o sesizare privind acuzațiile de plagiat referitoare la teza de doctorat a Laurei Codruta Kovesi, procurorul sef al DNA…

Noile acuzații de nerespectare profesională a standardelor de etică profesională care trenează nerezolvate asupra procurorului șef al celei mai importante instituții anti-corupție din țară pot aduce un prejudiciu de imagine și credibilitate justiției din România”, se susține în sesizare.

Sesizarea a ajuns, inițial și așa cum prevede legea, la Unitatea Exe­cutivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) care  a constatat că  respectă cumulativ mai multe cerințe printre care numele celui care face sesizarea, documente în baza cărora se formulează sesizarea. Sesizarea a fost făcută de Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia care a depus o serie de documente la o adresă de Internet. Profesorul Dogaru susține în sesizare că “personal consider că teza de doctorat a doamnei Kovesi respectă normele de etică academică”. Cristian Dogaru a primit un document oficial în care este înștiințat că “solicitarea dumneavoastră cu privire la teza de doctorat a doamnei Laura Codruța Kovesi cu titlul – Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal – înregistrată la UEFSCDI a fost transmisă către Ministerul Educației și Președintelui Consiliului general al CNATDCU”.

Experți interni sau externi

CNATDCU poate începe analiza tezei de doctorat a Laura Codruței Kovesi.

Președintele CNATDCU, Viorel Barbu și Directorul Ion Ciucă (cel mai probabil este vorba de consilierul în Ministerul Educației pentru probleme de învățământ superior n.red)au fost notificați de către Marlena Rotar, șef Birou UEFSCDI, de existența acestei sesizări, înregistate cu numărul 2522/07.10.2016, referitoare la teza de doctorat a doamnei Laura Codruța Kovesi.

“După primirea de la UEFSCDI a notificării privind sesizarea înregistrată oficial, președintele Consiliului General al CNATDCU solicită președintelui Comisiei de specialitate (în cazul Codruței Kovesi este vorba de Comisia juridică n.red.) numirea în termen de cinci zile lucrătoare a unei comisii de lucru formată din trei experți care pot fi membri ai CNATDCU sau experți externi. Preşedintele Comisiei de specialitate solicită electronic membrilor acestei comisii propuneri nominale privind membrii CNATDCU sau experţii externi care urmează să fie desemnaţi evaluatori“, se arată în Regulamentul Consiliului.

Raportul Comisiei juridice propune un verdict de plagiat sau de neplagiat care urmează să fie adoptat sau respins cu majoritate simplă de membrii Consiliului General al CNATDCU. Reamintim că membrii Comisiei juridice au dat, în această vară, verdicte de plagiat pentru Victor Ponta și Gabriel Oprea.

Cine o judecă pe Kovesi

Teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi va fi repartizată Comisiei Juridice a CNATDCU formată din șapte profesori. Președintele este Mircea Dan Bob, pro­fesor de drept la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este vicepreședintele Comisiei de Etică a Universității și are 42 de ani. Vicepreședintele Comisiei Juridice este Guțan Bianca Andrada, doctor în drept și profesor la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Ea s-a aflat pe lista scurtă a propunerilor pentru un post de judecător la CEDO.

Catană Radu Nicolae este doctor Summa cum laude și vice-rector la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Cercel Sevastian este profesor de drept civil la Universitatea din Craiova. Dănișor Dan Claudiu este profesor universitar doctor tot la Universitatea din Craiova. A avut mai multe stagii de pregătire în Belgia și Franța. Ștefan Deaconu este profesor doctor și îndrumător de doctorate la Universitatea București, facultatea de Drept. A fost consilier prezidenţial la Administraţia Prezidenţială, Departamentul Constituţional Legislativ (decembrie 2005 – iulie 2012). Al șaptelea membru al Comisiei Juridice a CNATDCU este Anton Trăilescu de la Universitatea de Vest din Timişoara, specializat în Drept Administrativ.

de Petre Bădciă

 
Tags: , , , , , ,

Leave a Comment

*