Aprilie 2017 – restart în Noua Ordine Mondială

Apr 20th, 2017 | Categorie: Controverse, Editorial

 

“Scopul revoluţiilor este în genere sporirea drepturilor unei majorităţi consacrate printr-o ideologie, finalizate cu impunerea unei noi ordini Constituţionale.” Observând creşterea numărului de împuşcaţi, torturaţi şi mai ales al celor gazaţi din Orientul Mijlociu, lider-ul celei mai puternice entităţi statale din lume a pornit în a regăsi originile luptei SUA pentru Drepturile Omului tocmai prin Siria.

Un prim set de măsuri disciplinare a fost luat pe 6 Aprilie, când de la bordul unor nave americane din Marea Mediterană au fost lansate rachete spre o bază aeriană a armatei guvernamentale siriene conduse de dinastia de preşedinti “al Assad”, la putere din 1971.
Până deunăzi cel care controla suita de evenimente referitoare la recrudescenţe în spaţiul consacrat confruntărilor cu rebeli sirieni era Vladimir Putin, conducătorul Federaţiei Ruse. Acesta deocamdată se arată a fi năucit de viteza atacului comandat de Donald Trump.

Preşedintele Donald Trump intră în Prim Planul Scenei Mondiale

Reacţia directă a americanilor se petrece după un atac cu arme chimice al armatei siriene conduse de Bashar al-Assad. Dictatorul sirian este omul căutat de americani pentru a fi pedepsit. Iar MassMedia abundă în a relata toate detaliile. În acelaşi timp în SUA deja a dispărut la criticii lui Trump ceva din agresivitatea cu care a fost comentat un bombardament ratat al unei coaliţii conduse de SUA în Irak. Democraţii au criticat dur toate măsurile luate într-o sută de zile ale Guvernării Trump la Washington. Momentul greu de imagine este astfel depăşit cu intervenţia în Siria, care a redevenit o actualitate de impact maxim şi datorită precedentului conflictelor Israeliano-Siriene, puternic mediatizate în Secolul 20. Cu siguranţă publicul american resimte emoţionări reîncărcate de pe urma unui subiect sensibil, iar Trump câştigă încrederea concetăţenilor!… Mijloace de opinie coerente favorabile republicanilor au avut grijă să amintească de un atac chimic cu gaz rusesc petrecut în Siria lui 2013, când măsurile punitive care se impuneau au fost anulate de către Administraţia Democrată Obama. Ştirile audio-vizuale din Occident vorbesc despre intervenţia SUA pe marginea unor secvenţe de imagini terifiante ale atacurilor siriene. Asistăm la o responsabilizare colectivă a revoltei americane contra nedreptăţilor unui regim criminal.

Vizita preşedintelui Chinei în Statele Unite anunţă un prim pas spre pace în zona Asia – Pacific

Pe 6-7 Aprilie Donald Trump a anunţat presa mondială că are “A very friendly meeting with China President”. Soarta lumii pare a se fi decis în acest week end, în Florida, la Palm Beach unde cei doi şefi de state au discutat condiţii de aplanare ale ameninţărilor proferate de Coreea de Nord la adresa aliaţilor SUA, conflictul fiind unul cu potenţial de război nuclear – şi cauza posibilă a dispariţiei oribile a milioane de oameni.
De remarcat paralelismul de evenimente majore care a afectat o altă regiune de pe glob. La un ceas după aterizarea în Florida a preşedintelui Chinei, Xi Jiping, SUA ar fi luat decizia de bombardament cu rachete în Siria.
Curtoazia afişată de Donald Trump faţă de un partener de mari afaceri pentru americani sună paradoxal faţă de ce enunţa acesta în Campania Electorală din 2016. Între timp Donald Trump s-a impăcat cu marile corporaţii care dezvoltaseră anterior relaţii privilegiate cu chinezii. A acceptat recent şi ideea de a avea în uz un iPhone, ca să realizăm cum funcţionează actuala contrabalansare la denigrarea Trumpistă a investiţiilor Apple din China, efectuată ca temă de campanie politică în 2016. O altă speranţă “de mai bine” vehiculată la postul de televiziune CNN au fost noile nuanţe posibile în politica republicanilor privind refugiaţii, după dezastrul umanitar din Orientul Mijlociu.

Pe prima pagină din Washington Post din 10 Aprilie se discută intens despre viitorul lui Bashar al-Assad, preşedintele vinovat al entităţii statale în suferinţă Siria. După ce presa americană a înfierat modul posibil în care Rusia Putiniană ar fi manipulat alegerile din SUA de anul trecut, Donald Trump punctează vizibil încă o dată împotriva curentului de opinie creat pe marginea unei relaţii privilegiate a sa cu grupul de putere al lui Vladimir Putin. Ziaristul Carol Morello notează într-o ştire uimitoare decizia lui Donald Trump de al trimite pe Secretarul de Stat Rex Tillerson la Moscova cu un ultimatum privind soarta ajutorului militar acordat de către Federaţia Rusă regimului Bashar al-Assad. Acesta trebuie să se încheie conform doleanţelor venite din partea SUA.

Singurul aliat care s-a pronunţat la nivel regional de partea Siriei lui al-Assad, este Iranul – inamicul declarat al SUA, dar şi unul dintre cei mai mari exportatori de petrol în lume. De altfel ca urmare a crizei declaraţiilor, preţul petrolului a urcat câteva procente bune.

Vladimir Putin, vedeta leadership-ului Blocului Estic pe cale de a deveni “un Toma Necredinciosul” al politicii mondiale. “Nu a crezut până nu a văzut!”

O vreme modalitatea găsită de liderul de la Moscova de a urca în topurile de încredere ale ruşilor şi ale altor popoare din Asia şi Europa a intrigat constant. Afişat ca SuperErou de un aparat de propagandă supradimensionat încă din vremea Uniunii Sovietice, travestit deseori în primul drept-credincios al unor valori pur ortodoxe, Vladimir Putin se fixase ca figura centrală a unei strategii care părea că va reuşi aducerea unui mare popor în cadrul valorilor tradiţionaliste, după un secol de abstinenţă legiferat după 1917, odată cu Marea Revoluţie Socialistă. Istoria a consemnat cum aventura experimentală a ideologiei marxism-leninismului s-a răspândit la nivel mondial în Secolulul al XX-lea. La un moment dat Siria a fost inclusă de Uniunea Sovietică în conceptul propriu de Revoluţie Mondială, într-un sistem de alianţe complicat – opus în genere celuilalt concept de Revoluţie, de origine americană startat în 1776.
În Secolul al XXI-lea deşi au apărut roluri noi, indiciile oferite publicului au denotat un Joc Politic relativ vechi la nivel internaţional. Ca entitate statală continuatoare a Uniunii Sovietice, Federaţia Rusă şi al său conducător Vladimir Putin au crezut că sunt pe cale de a depăşi un impas ideologic. Dar au apărut conflictele din Georgia, apoi teribila confruntare cu armata ucraineană din Crimeea, care au fost receptate de comunitatea internaţională ca încălcări generice ale Drepturilor Omului. Au urmat sancţiuni din partea Occidentului. În interiorul Federaţiei Ruse o parte a cetăţenilor au resimţit pericolul apropierii geografice de conflicte. Însă nevoia de a explicita eroismul rusesc esenţial pentru cultul personalităţii lui Vladimir Putin a externalizat ştirile, iar situaţia de pe un tărâm îndepărtat, Siria, a fost speculată propagandistic de către fidelii formatori de opinie ai Moscovei. Aici a fost creat un veritabil poligon de încercare a unor strategii militare care încă bâjbaie în non-sens-ul ideologic al “războiului fără de sfârşit”, soldat deocamdată cu 400 000 de morţi. Pe un teren arid specific Orientului Mijlociu, idei tactice ale Marii Conflagraţii dintre 1914-1918 au fost exersate de către combatanţi. Utilizarea de Arme Chimice a devenit o practică se pare încurajată de către comercianţii ruşi de gaze de luptă. Convenţii ale Naţiunilor Unite au interzis folosirea sub orice formă a armei respective la finalul Primului Război Mondial. …Merită reamintit, în 1918 Europa tradiţionalistă esenţială{şi apropiată geografic României} compusă din Imperiul Ţarist, Respectiv Imperiul German devin republici după Revoluţii purtate de fapt de către soldaţii celor 2 imperii… În Siria, scenariul derulat ca o istorie repetată a inclus nemulţumiri acumulate. Acestea au condus acum 5 ani la formarea unei Armate Revoluţionare a foştilor soldaţi ai armatei siriene care a dorit răsturnarea de la putere a unei dinastii susţinută de Moscova. Cum Siria a fost cuprinsă de mult timp în spaţiul ideologic al Uniunii Sovietice, chiar marxism-ul inerent relaţiilor cultivate în timpul expansiunii Sovietice ar explica şi evoluţia spre actuala stare dramatică a lucrurilor. Dorinţa expansivităţii Revoluţiei Mondiale Socialiste comandate de la Moscova a fost îndeplinită intern în Siria prin apariţia unui proiect propriu de ţară susţinut “ca la carte” de un Partid Socialist Unic denumit al Renaşterii Arabe.
Într-un interval relativ scurt în Siria s-au creat premisele unei confruntări structurale regăsibile ca sursă universală printre explicaţiile date de filosoful Karl Marx în “Capitalul”. Pe lângă faptul că a deschis baze militare, Uniunea Sovietică a încurajat în exces “Productia crescândă a unei suprapopulaţii relative sau a unei armate industriale de rezervă”. Statul sirian a suferit constant creşteri ale cheltuielilor militare, iar industria sovietică de armament a folosit oportunităţile deschise de războaiele din 1967, sau 1973 care au implicat Siria contra Israelului. Cantităţi enorme de muniţie, arme şi chiar gaze sovietice au ajuns în ultimele 5 decenii pe câmpurile de luptă din Orientul Mijlociu, după cum relevă cele mai recente rapoarte.
Totuşi în timp la nivelul societăţii siriene, facţiuni rivale au ajuns profund nemulţumite de condiţiile socio-economice interne şi de mersul războaielor. Interpretat simplu, chiar marxismul ar fi putut explica în Siria acumularea capitalului în conturile Dinastiei “al-Assad” şi paradoxala “creştere absolută a populaţiei muncitoare, care se produce mai rapid decât creşterea capitalului variabil sau a mijloacelor de folosire a acestei populaţii…. În realitate, acumularea produce încontinuu, şi anume proporţional cu energia şi cu volumul ei, o populaţie muncitorească relativ excedentară, adică excedentară în raport cu necesitatea medie de valorificare a capitalului, deci o populaţie muncitorească de prisos sau suplimentară!”…. Fiind de surplus o mare parte a sirienilor a ales de mult timp calea emigraţiei. Astfel există deja milioane de emigranţi sirieni care-l urăsc sincer pe Bashar al-Assad.
Preţul muncii şi al vieţii în Siria unde marxismul al-Assad-ian a fost adoptat în 1971 ca noua religie a elitei conducătoare, a constatat un revers al ideilor generatoare de progres. Desigur există soluţii standardizate de către Dinastii Conducătoare de a lupta împotriva revoluţiilor propriilor soldaţi. Dacă mercenarii din Rusia sau alte ţări au fost plătiţi în 2016 de fidelii lui al-Assad cu 100 dolari/zi, simpli cetăţeni sirieni au ajuns să trăiască foarte ieftin – cu mai puţin de 2 dolari/zi. Salarizarea este un contrast oribil care a făcut din Emigrare un Ţel, dar şi o Sursă Permanentă de Conflict, – cum explică însuşi Karl Marx în “Capitalul” “… izvorul permanent al conflictului dintre capitalist şi muncitor: fie pentru că, capitalistul o foloseste ca pretext pentru a reduce efectiv preţul muncii, fie pentru că forţa productivă sporită a muncii este însoţită de o creştere a intensităţii ei, fie pentru că muncitorul ia în serios forma exterioară a salariului cu bucata… şi în virtutea acestui fapt se opune deci unei reduceri a salariului, care nu este însoţită de o reducere corespunzătoare a preţului de vânzare a mărfii etc…etc…etc”

Siria anului 2017 se prezintă ca de obicei pentru Rusia ca o afacere care face toţi banii. Un alt război pe scară mai mare în Orientul Mijlociu ar fi fost folosit ca mijloc de consum, ar satisface comenzile de producţie ale unei industrii gigantice, lovită de sancţiunile aplicate de Occidentali după ocuparea teritoriilor din Estul Ucrainei. Viaţa lui Putin, de conducător al unui Imperiu retehnogizat va merge înainte chiar dacă nu-şi va ţine cuvântul dat lui Bashar al-Assad că împreună vor recuceri teritoriul pierdut de forţele guvernamentale siriene, în ciuda producerii a nenumărate victime.
La Moscova se petrece o criză a Centenarului unei Revoluţii. Se afişează nişte principii de care o lume a uitat, dar există o reutilizare a unor şabloane. Pentru primii 20 de ani ai Secolului al XXI-lea memoria colectivă va reţine nişte legende prefabricate din “Furioşii” moşteniţi din Războiul Rece al Secolului al XX-lea, cum este şi Vladimir Putin, un fost ofiţer KGB al Uniunii Sovietice.
Pentru al-Assad viitorul este de anticipat. Tehnologia Revoluţiei Umanitare Mondiale “intră” peste oricine în istorie şi invinge, sub tutela Organizaţiei Naţiunilor Unite, care au sediul în SUA.
Propagandiştii de la Moscova vor spune poporului au pierdut undeva departe o bătălie, nu războiul! Prima măsura strategică la atacul cu rachete, revelat de MassMedia din Rusia este trimiterea unei nave ruseşti, o fregată, care se deplasează în zona Mării Mediterane, aproape de litoralul sirian. Acţiunea rusă a fost prezentată ca răspuns imediat la loviturile de TomaHawk americăneşti. Realitatea şanselor de izbândă, evaluând tehnologia fregatelor rusesti versus distrugătoare americane – relevă aspectul ipotezei simplu de demonstrat:“este ca şi când ai trimite o muscă împotriva unui vultur!”
Probabila dilemă interesantă pentru propagandiştii Moscovei este dacă scenariul internaţionalist, în care evoluează şi Putin, va emoţiona publicul fostei Uniuni Sovietice cu eroismul său?! La 100 de ani de la o mare revoltă, clipa trăirii actualităţii este cel mai dificil lucru pentru popor într-o astfel de ţară-cu-un-trecut-de-măreţie-atent-cultivată, viitorul fiind de obicei unul proiectat ca frumos, chiar grandios. În 2018 divertismentul popular va fi asigurat de Rusia cu un Campionat Mondial de Fotbal, iar deja din 2017 cum-necum s-au scurs aproape 4 luni!

de Lucian MORAR

 

Leave a Comment

CAPTCHA
*